Sfântul Ierarh Grigorie Dascălul, elogiat într-un volum publicat la Editura Cuvântul Vieţii - BISERICI.org este un proiect non-profit ce are ca scop crearea unui spatiu virtual de gazduire a informatiilor despre locașurile de cult din România.
BISERICI.org - Situl Bisericilor din România

© 2005-2026 BISERICI.org

eXTReMe Tracker

Ştiri şi Evenimente

Sfântul Ierarh Grigorie Dascălul, elogiat într-un volum publicat la Editura Cuvântul Vieţii

[2022-11-15]
de Alexandru Boboc

Volumul intitulat „Sfântul Grigorie, mitropolitul Ţării Româneşti, păstor luminat şi dascăl al rugăciunii” a fost publicat recent de Editura Cuvântul Vieţii.
„Sfântul Grigorie Dascălul, Mitropolitul Ţării Româneşti (1765 – 1834) este unul dintre cei mai de seamă ucenici ai Sfântului Cuvios Paisie de la Neamţ, care a continuat lucrarea stareţului său din Moldova în Ţara Românească, alături de un alt ucenic al acestuia, Sfântul Gheorghe de la Cernica şi Căldăruşani, lucrare desăvârşită în Ţara Românească, mai târziu, prin neobosita activitate a Sfântului Ierarh Calinic de la Cernica”, a scris Patriarhul Daniel în primul capitol al volumului.
Cartea este structurată pe 17 capitole şi cuprinde Tomosul Sinodal prin care Sinodul Bisericii Ortodoxe Române proclama canonizarea Sfântului Ierarh Grigorie Dascălul, mitropolitul Ţării Româneşti.
Volumul, coordonat de Arhimandriţii Nectarie Şofelea şi Policarp Chiţulescu, însumează lucrări realizate de 16 autori.
Lucrarea poate fi achiziţionată prin intermediul site-ului Librăriei Cărţilor Bisericeşti: cartibisericesti.ro, prin comandă la tipografia@patriarhia.ro, editura@patriarhia.ro sau la numărul de telefon 021.335.21.28

Sursa: www.Basilica.ro


Contor Accesări: 555, Ultimul acces: 2026-10-13 09:55:29